Nicolatita FM

Multi dintre cititorii mei ajung accidental pe blog , ei apeland la maestrul google pentru diverse informatii sau chiar solutii la diverse probleme.

Astfel o buna parte dintre acesti cititori au ajuns pe blogul meu cautand, citez:

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental”

“cum sa fac sa ma placa”

“am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” m-a amuzat asta mai ales ca postul “Prima data” se refera la cu totul si totul altceva.

M-am gandit atunci ca daca tot “m-au vizitat” ar fi frumos din partea mea sa satisfac curiozitatea acestor cititori sau a altora ce vor cauta cai de rezolvare a acelorasi probleme.

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental” - Solutia mea, prietene, se numeste Carlsberg (neaparat rece), sau daca preferi un vin pot sa-ti recomand Beciul Domnesc, Murfatlarul. Adevarate minuni .Stii cum iti revii poate cu mici dureri de cap. Hai, viata e scurta , nu-i timp de stat prea mult pe ganduri

“cum sa fac sa ma placa” - Well, in situatiile acestea mizez pe naturalete.Nu te fortza prea mult, pentru ca in final s-ar putea sa realizezi ca nu-ti place tie prea mult fata . Nu te panica, lasa lucrurile sa vina firesc. Fiecare om poate sa fie fermecator si funny.Relax! Take it easy!

“am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” - Ma intreb ce astepta aceasta fata sa gaseasca (presupun ca e fata) . Poate ceva felicitari ! Ei bine daca ai citit postul meu “Prima data”, nu cred ca ai gasit ceva din ceeea ce cautai.Dar ca sa raspund si eu la provocare. Din momentul in care am primit rezultatul la encefalograma , am asteptat o saptamana (doar o saptamana, ce usuratica ) pana sa merg sa-mi fac RMN -ul cerebral. Chiar a fost memorabil

Va mai astept si de-acum inainte

Dragii mei cititori azi voi inaugura o noua categorie si anume “romanul s-a nascut poet”. Prima mea poezie am compus-o anul trecut , in urma unei depresii suferite in urma schimbarii sediului companiei la care lucram (din Floreasca in Zona Industriilor- Militari) . Socul probabil a declansat acest potential creator si n-am mai stat pe ganduri, am asternut pe hartie…

Poeziile create de mine au o serie de trasaturi definitorii: rareori au figuri de stil, nu au substraturi metafizice , ele de obicei fiind create la o durere de cap, dupa un pahar de vin sau o bere. Din acest motiv nu ma astept ca aceste poeme sa fie selectionate in programa de bacalaureat sau in general sa fie obiect de studiu. ( dar mai stii, in lumea nebuna in care traim ).

Poezia de azi e una de sezon, si anume se refera la asteptarea binemeritatului concediului de vara de catre salariatul roman.

“Inc-un an de munca trece, n-as putea sa spun ca-i rau

Dar mi-ar fi placut, stii bine, sa fiu liber un an si eu.

EI, in fine, e o luna , asteptata de la Pasti

Si de-atunci cu strasnicie banii strangi si planuri faci.

De-o fi munte, delta, mare,

Avem cazuri si cazuri, in functie de buzunare:

Tot managerul ce se respecta, ce castiga mii si mii

Se vrea n- camasa inflorata pe plajele aurii

In Hawaii vrea sa ajunga, macar doua saptamani

Cocktailuri, fructe de mare, bronz, innot, “asta viatza dragi romani!” Citeşte mai departe »

…sau muncim ca sa traim? Dilema clasei muncitoare

Incepe o noua saptamana : te trezesti luni dimineatza la 6h30, la birou esti la 8H30, la 18 (cel mai devreme) pleci de la servici si pe la 19/20 ajungi intr-un tarziu acasa. Si traseul si orarul acesta il urmam in fiecare zi, tot anul, toata viata (exceptand weekendul si concediul anual, daca suntem norocosi).

De fapt din cele 17 ore de activitate ( de la 6 pana la 23) vreo 14 sunt dedicate muncii si transportului casa/servici/casa. Asa ca iti mai raman in medie cam 3 ore sa faci ceva pentru tine.

Acum e vara, ziua e mai lunga (dar am remarcat ca deja incepe sa se scurteze ), asa ca poti sa-ti prelungesti traseul spre casa cu o plimbare, cu o iesire la o terasa , sau mai tarziu cu un baschet, tenis (daca e vreun teren aproape de casa si mai bine), mersul la o sala de gimnastica. Ma indoiesc insa ca e cineva care si-ar “permite” (dispozitia, timp, bani) sa se bucure de cele 3 ore in acest fel in fiecare zi . De cele mai multe ori, nu ne dorim poate decat sa ajungem acasa, un dus , si apoi somn .

Si la urma urmei de ce se intampla asta? de ce ne consumam atat timp din viata pentru a munci si doar o mica parte pentru a ne bucura de rezultatele muncii noastre? De ce am ajuns in situatia de a trai pentru a munci? Dar in acelasi timp exista si alternativa mai sanatoasa : a munci pentru a trai? Se poate?

Pe langa asigurarea minimului existential, noi oamenii suntem intr-o permanenta nevoie de a ne ameliora viatza ( e in firea noastra) ; si ne fixam obiective, ne facem planuri :sa ne facem vacantele in strainatate ( sau doar sa le facem , cazul multora), sa ne cumparam o masina (noua), sa ne cumparam o casa (noua) si pentru asta e nevoie de bani, dinero, argent, money. Si banii se fac prin munca ( daca stie cineva alta cale, de preferat legala ii asteptam si ii multumim pentru eventualele sfaturi si tipsuri .

In concluzie, la job tot 8/10 ore o sa stam , pe mijloacele de transport iarasi 2/3 ore (sau cu putin noroc jobul e mai aproape de casa) . Cel mai bun lucru , cred eu, pe care-l putem face este sa folosim la maximum timpul asta in avantajul nostru.

Mi-aduc aminte de spusele unui fost sef de-al meu : ‘ au travail, il faut s’amuser’ ( si nu lucram la o fabrica de jucarii ) , adica echivalentul acelei vorbe romanesti : ” munca trebuie sa devina o joaca, altfel ne omoara” (parca asa suna). Acum ramane la latitudinea fiecaruia cum isi face timpul petrecut la munca mai placut, ca nu e usor intotdeauna.

La urma urmei, desi mi se pare mai sanatos sa-ti petreci mai putin timp la munca si mai mult timp ocupandu-te de tine, relaxandu-te , distrandu-te, cred ca cel mai important e sa STIM NOIi cum sa folosim timpul la maximum, in favoarea noastra, indiferent unde suntem sau ce facem.

Am auzit ca cei de la Def Leppard si White Snake concerteaza azi in Bucuresti, si atunci mi-am adus aminte de o melodie pe care o ascultam foarte des acum cativa ani. Nice

… vreau sa ma fac invatatoare.Tu? Eu vreau sa ma fac doctor. Asta se intampla la o varsta frageda cand noi eram prunci visatori si cand totul parea posibil, cand dupa o vizita la medic, impresionata de halatul alb si cu mirosul de iod inca impregnat in nari (mie imi place sincer ), dezbracam papusile pentru a le opera/surescita, sau cand imitam (n-aveti idee cu cat patos) invatatoarea noastra si scriam cu creta pe toate dulapurile mamei ( nu mi-a scapat nici unul , she knows).

Si dupa atatea papusi operate si sifoniere zgariate in “slujba” invatamantului si eu stiu ce alte activitati au mai trecut prin mintea altor copii, ce devine copilul asta si cei ca el? Pai imbratiseaza profesia de economist, de informatician, etc, ceea ce nu-i neaparat rau. Au rolul lor in societate si ei, dar eu cred ca faptul ca s-a ajuns la preferinte pentru aceste meserii este datorat in proportie de 99% criteriului financiar.

In zilele noastre ar parea ca cine vrea sa devina doctor sau profesor trebuie sa fie curajos. Am ales sa vorbesc despre meseriile acestea din singurul motiv ca din punctul meu de vedere medicul si invatatorul au contributia cea mai mare in viata unui om.

Zilele trecute am avut ocazia, in timp ce asteptam un tren in Gara de Nord, sa stau de vorba cu o proaspat absolventa ce urma sa profeseze ca profa (de muzica si franceza) dar urma sa-si mai dea niste examene de titulatura. Era fericita ca terminase facultatea. Am intrebat-o insa daca ii place sa predea , lasand la o parte motivatia financiara (care lipseste normal). Fata era incantata , mi-am zis ca e bine ca porneste la drum cu atitudinea asta.Si apoi mi-am amintit de o fosta colega care preda engleza si anul acesta pleaca in State intr-un schimb de experienta pentru 1 an de zile. De fapt, imi zic eu in sinea mea, sunt oportunitati in fiecare domeniu.

La varsta de 14 ani stiu ca imi doream foarte mult sa ma fac doctor. (V-am mai povestit in postul asta). Acum as fi fost inca rezident, leafa subtire , dar cine stie as mai fi tras cativa ani (poate vreo ocazie de a lucra in vreun spital in strainatate). Dar de asta zic ca e vorba de curaj, trebuie sa fii dispus sa ” tragi”, sa strangi din dinti o mare perioada din viatza. Oricum eu am toata admiratia si respectul pentru tinerii acestia. Probabil ca eu nu am fost suficienta de indrazneata ca sa fac asta. Well, I had my chance. Citeşte mai departe »

In ultimele doua saptamani mi s-a intamplat de doua ori sa fiu in aceasta postura.

Ce este phishingul asta? Pai se intampla ca in urma sustragerii unor date confidentiale despre o persoana sau institutie, un nene/tanti (care” vine” din partea unei companii/institutii cu care tu ai sau nu de a face) iti trimite frumusel un mesaj pe telefon/ adresa de email (ce-au gasit ei la indemana) si iti cer anumite date despre tine, motivand ba ca ai castigat ceva (masina, telefon, etc) sau ca pur si simplu au pierdut acele date (in cazul bancilor).

In fine, astea sunt “gogosile” soft daca as putea sa le zic asa, adica sunt destul de inocente si nu-ti bati capul. Nu trebuie sa fii foarte smart sa-ti dai seama de asta.

Iata atacurile de phishing (asa le spune se pare ) la care am fost eu “supusa” :

Primesc eu acum vreo doua saptamani o superoferta de job de la stimabila companie petroliera Total, unul dintre cele mai importante grupuri internationale. Am si eu un CV inscris in baza lor de date si primesc saptamanal ofertele.

Eu postulasem pentru joburi in Franta. Ei bine, oferta primita pe email era pentru un job in Londra. Si incepe : “Dear Nicoleta Manolache…calificarile si experienta dvs sunt potrivite pentru a lucra in grupul Total Londra etc etc (in english of course)… In gandul meu , merge si Londra o perioada, de ce nu? Sa incercam si tinuturile anglofone . Citesc eu ce citesc si ajung la salariu .Si cand colo vad 10 500 de lire/luna…hopa…hai sa coboram pe pamant da? Din cate stiam salariu mediu in UK e undeva pe la 2000 de lire lunar , iar eu urma sa castig de 5 ori suma asta. Da ok, stiu cu calitatile si competentele mele…da da… DAR totusi sa ne trezim.Mai citesc , imi povestesc ei despre un contract pe doi ani, gratuitati si servicii medicale, the finest gradinite posibile pentru copii mei (?! )si alte multe facilities. Mai duceti-va d….. chiar asa fraieri sunt oamenii? (ca e trecuta limita de visator).Asta e oferta , acum vine cererea ..vor date despre mine, daca am permis de munca in UK daca nu ei o sa depuna actele. Citeşte mai departe »

Am terminat de citit cartea lui Tom Hodgkinson, “Cum am ales libertatea” sau Mic tratat pentru o viata fara griji. Cand i-am vazut titlul mi-am spus ca e vorba de o carte amuzanta (hai sa fim seriosi “viatza fara griji” ?!).Este intr-adevar pe alocuri funny (e si autorul Ghidului lenesului, se explica ) , usor de citit dar contine si cateva urme de adevar.Si despre samburele acesta de realitate pe care-l contine voiam sa va vorbesc. Atinge aici problema carierei, a creditelor, bancilor, si multe altele .Sa le luam pe rand:

TH: “Respinge cariera”

Ai absolvit liceul, te-ai inscris la facultate cu gandul sa devii un stralucit manager intr-o stralucita multinationala, la finalizarea studiilor. Ai terminat facultatea dar vezi ca lucrurile nu sunt asa simple precum visai la varsta adolescentei si trebuie sa pleci de la joburi mai mici , la firme mai mult sau mai putin dubioase.Poate o sa lucrezi si la negru. Asta-i realitatea. Esti la inceput si vrei sa capeti experienta.Si trec cativa ani in care tot schimbi joburile sau poate cu putin noroc intri direct la multinationala visata si incepi cu un job de Junior____ .Multinationalele te trimit la formare , o sa ai parte de cursuri si nu poti sa le pierzi, o sa faci si ore suplimentare, trebuie … ca doar vrei sa fii si tu Senior___, sa fii si tu sef de departament. (Ti-ai fixat tu acum zece an ca obiectiv ca la 30 de ani sa fii sef) Si pentru asta o sa fie o concurenta, cu siguranta. Poate o sa trebuiasca sa lingusesti sefii, sa-i suporti frustrarile si mitocaniile. Sau cu putin/mult noroc ai un sef minunat care a vazut in tine potentialul de stralucit manager si te va propulsa foarte repede pe postul dorit.Acum esti sef, esti manager, ai oameni in subordine. Dar ramai pana pe la 9 seara la servici, uneori mai apar urgente si in weekend/vacante. Un manager adevarat isi asuma responsabilitatile, si tot de decurge de aici , mai ales stressul.N-am mai poment celelalte variabile ( familie, prieteni) .Iti mai permiti asa ceva? Am zis ceva neadevarat? Eu am vazut toate aceste situatii in jurul meu, probabil si voi recunosteti acesti oameni. Citeşte mai departe »

Nu de putine ori am constientizat ca viatza mea ( ca a noastra, a tuturor ) a fost si este compusa din anumite etape/faze care te pregatesc pentru altele viitoare.

Acum, intrebarea se pune, cum stii ca trebuie sa treci mai departe ( indiferent pe ce plan) sau ca nu e inca momentul, pentru ca nu esti suficient de pregatit? Vi s-a intamplat vreodata sa ajungeti undeva, la un nivel pentru care sa nu fii pregatit inca, pentru ca ai incercat sa scurtcircuitezi anumite faze (fara sa-ti dai seama poate ) ? Ce se intampla? : nu prea rezisti mult acolo, pentru ca e prea devreme. Asta e o lege a naturii si e valabila fie ca vorbim de evolutia noastra profesionala sau in plan personal/social.Si asta ar fi o situatie, pe de alta parte poti sa ramai blocat intr-o etapa mult mai mult timp decat ar trebui.

In fine, e greu oricum de delimitat.

Cred ca aici cel mai important e sa te cunosti tu cat mai bine, doar noi singuri putem sti cat de pregatiti suntem sau nu.Fiecare dintre noi si doar noi suntem responsabili pentru viata noastra, nu? Si apoi deciziile tin de intuitie, de evaluarea riscurilor dar cel mai mult si mai mult de increderea in noi.

Imi place ceea ce spunea Paolo Coelho referitor la trecerea dintr-o etapa in alta a vietii :

“Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie. Citeşte mai departe »

IMPRESIONANT….FOARTE DUR SI TRIST...cam asa as caracteriza documentarul “Pamantenii”.

Merita vazut filmul, oricat de dur ar fi el.Are la baza relatia de dependenta intre specia umana si cea a animalelor. Si cate lucruri nu stim, sau e mai confortabil sa nu le stim !

Dupa ce am vazut filmul acesta  am luat o decizie: aceea de a deveni vegetariana. (in curand, precizez)

Iata si FILMUL . (dureaza in jur de 90 de minute , asa ca luati-va timpul necesar)