Nicolatita FM

Multi dintre cititorii mei ajung accidental pe blog , ei apeland la maestrul google pentru diverse informatii sau chiar solutii la diverse probleme.

Astfel o buna parte dintre acesti cititori au ajuns pe blogul meu cautand, citez:

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental”

“cum sa fac sa ma placa”

“am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” m-a amuzat asta mai ales ca postul “Prima data” se refera la cu totul si totul altceva.

M-am gandit atunci ca daca tot “m-au vizitat” ar fi frumos din partea mea sa satisfac curiozitatea acestor cititori sau a altora ce vor cauta cai de rezolvare a acelorasi probleme.

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental” - Solutia mea, prietene, se numeste Carlsberg (neaparat rece), sau daca preferi un vin pot sa-ti recomand Beciul Domnesc, Murfatlarul. Adevarate minuni .Stii cum iti revii poate cu mici dureri de cap. Hai, viata e scurta , nu-i timp de stat prea mult pe ganduri

“cum sa fac sa ma placa” - Well, in situatiile acestea mizez pe naturalete.Nu te fortza prea mult, pentru ca in final s-ar putea sa realizezi ca nu-ti place tie prea mult fata . Nu te panica, lasa lucrurile sa vina firesc. Fiecare om poate sa fie fermecator si funny.Relax! Take it easy!

“am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” - Ma intreb ce astepta aceasta fata sa gaseasca (presupun ca e fata) . Poate ceva felicitari ! Ei bine daca ai citit postul meu “Prima data”, nu cred ca ai gasit ceva din ceeea ce cautai.Dar ca sa raspund si eu la provocare. Din momentul in care am primit rezultatul la encefalograma , am asteptat o saptamana (doar o saptamana, ce usuratica ) pana sa merg sa-mi fac RMN -ul cerebral. Chiar a fost memorabil

Va mai astept si de-acum inainte

…sau muncim ca sa traim? Dilema clasei muncitoare

Incepe o noua saptamana : te trezesti luni dimineatza la 6h30, la birou esti la 8H30, la 18 (cel mai devreme) pleci de la servici si pe la 19/20 ajungi intr-un tarziu acasa. Si traseul si orarul acesta il urmam in fiecare zi, tot anul, toata viata (exceptand weekendul si concediul anual, daca suntem norocosi).

De fapt din cele 17 ore de activitate ( de la 6 pana la 23) vreo 14 sunt dedicate muncii si transportului casa/servici/casa. Asa ca iti mai raman in medie cam 3 ore sa faci ceva pentru tine.

Acum e vara, ziua e mai lunga (dar am remarcat ca deja incepe sa se scurteze ), asa ca poti sa-ti prelungesti traseul spre casa cu o plimbare, cu o iesire la o terasa , sau mai tarziu cu un baschet, tenis (daca e vreun teren aproape de casa si mai bine), mersul la o sala de gimnastica. Ma indoiesc insa ca e cineva care si-ar “permite” (dispozitia, timp, bani) sa se bucure de cele 3 ore in acest fel in fiecare zi . De cele mai multe ori, nu ne dorim poate decat sa ajungem acasa, un dus , si apoi somn .

Si la urma urmei de ce se intampla asta? de ce ne consumam atat timp din viata pentru a munci si doar o mica parte pentru a ne bucura de rezultatele muncii noastre? De ce am ajuns in situatia de a trai pentru a munci? Dar in acelasi timp exista si alternativa mai sanatoasa : a munci pentru a trai? Se poate?

Pe langa asigurarea minimului existential, noi oamenii suntem intr-o permanenta nevoie de a ne ameliora viatza ( e in firea noastra) ; si ne fixam obiective, ne facem planuri :sa ne facem vacantele in strainatate ( sau doar sa le facem , cazul multora), sa ne cumparam o masina (noua), sa ne cumparam o casa (noua) si pentru asta e nevoie de bani, dinero, argent, money. Si banii se fac prin munca ( daca stie cineva alta cale, de preferat legala ii asteptam si ii multumim pentru eventualele sfaturi si tipsuri .

In concluzie, la job tot 8/10 ore o sa stam , pe mijloacele de transport iarasi 2/3 ore (sau cu putin noroc jobul e mai aproape de casa) . Cel mai bun lucru , cred eu, pe care-l putem face este sa folosim la maximum timpul asta in avantajul nostru.

Mi-aduc aminte de spusele unui fost sef de-al meu : ‘ au travail, il faut s’amuser’ ( si nu lucram la o fabrica de jucarii ) , adica echivalentul acelei vorbe romanesti : ” munca trebuie sa devina o joaca, altfel ne omoara” (parca asa suna). Acum ramane la latitudinea fiecaruia cum isi face timpul petrecut la munca mai placut, ca nu e usor intotdeauna.

La urma urmei, desi mi se pare mai sanatos sa-ti petreci mai putin timp la munca si mai mult timp ocupandu-te de tine, relaxandu-te , distrandu-te, cred ca cel mai important e sa STIM NOIi cum sa folosim timpul la maximum, in favoarea noastra, indiferent unde suntem sau ce facem.

… vreau sa ma fac invatatoare.Tu? Eu vreau sa ma fac doctor. Asta se intampla la o varsta frageda cand noi eram prunci visatori si cand totul parea posibil, cand dupa o vizita la medic, impresionata de halatul alb si cu mirosul de iod inca impregnat in nari (mie imi place sincer ), dezbracam papusile pentru a le opera/surescita, sau cand imitam (n-aveti idee cu cat patos) invatatoarea noastra si scriam cu creta pe toate dulapurile mamei ( nu mi-a scapat nici unul , she knows).

Si dupa atatea papusi operate si sifoniere zgariate in “slujba” invatamantului si eu stiu ce alte activitati au mai trecut prin mintea altor copii, ce devine copilul asta si cei ca el? Pai imbratiseaza profesia de economist, de informatician, etc, ceea ce nu-i neaparat rau. Au rolul lor in societate si ei, dar eu cred ca faptul ca s-a ajuns la preferinte pentru aceste meserii este datorat in proportie de 99% criteriului financiar.

In zilele noastre ar parea ca cine vrea sa devina doctor sau profesor trebuie sa fie curajos. Am ales sa vorbesc despre meseriile acestea din singurul motiv ca din punctul meu de vedere medicul si invatatorul au contributia cea mai mare in viata unui om.

Zilele trecute am avut ocazia, in timp ce asteptam un tren in Gara de Nord, sa stau de vorba cu o proaspat absolventa ce urma sa profeseze ca profa (de muzica si franceza) dar urma sa-si mai dea niste examene de titulatura. Era fericita ca terminase facultatea. Am intrebat-o insa daca ii place sa predea , lasand la o parte motivatia financiara (care lipseste normal). Fata era incantata , mi-am zis ca e bine ca porneste la drum cu atitudinea asta.Si apoi mi-am amintit de o fosta colega care preda engleza si anul acesta pleaca in State intr-un schimb de experienta pentru 1 an de zile. De fapt, imi zic eu in sinea mea, sunt oportunitati in fiecare domeniu.

La varsta de 14 ani stiu ca imi doream foarte mult sa ma fac doctor. (V-am mai povestit in postul asta). Acum as fi fost inca rezident, leafa subtire , dar cine stie as mai fi tras cativa ani (poate vreo ocazie de a lucra in vreun spital in strainatate). Dar de asta zic ca e vorba de curaj, trebuie sa fii dispus sa ” tragi”, sa strangi din dinti o mare perioada din viatza. Oricum eu am toata admiratia si respectul pentru tinerii acestia. Probabil ca eu nu am fost suficienta de indrazneata ca sa fac asta. Well, I had my chance. Citeşte mai departe »

Am terminat de citit cartea lui Tom Hodgkinson, “Cum am ales libertatea” sau Mic tratat pentru o viata fara griji. Cand i-am vazut titlul mi-am spus ca e vorba de o carte amuzanta (hai sa fim seriosi “viatza fara griji” ?!).Este intr-adevar pe alocuri funny (e si autorul Ghidului lenesului, se explica ) , usor de citit dar contine si cateva urme de adevar.Si despre samburele acesta de realitate pe care-l contine voiam sa va vorbesc. Atinge aici problema carierei, a creditelor, bancilor, si multe altele .Sa le luam pe rand:

TH: “Respinge cariera”

Ai absolvit liceul, te-ai inscris la facultate cu gandul sa devii un stralucit manager intr-o stralucita multinationala, la finalizarea studiilor. Ai terminat facultatea dar vezi ca lucrurile nu sunt asa simple precum visai la varsta adolescentei si trebuie sa pleci de la joburi mai mici , la firme mai mult sau mai putin dubioase.Poate o sa lucrezi si la negru. Asta-i realitatea. Esti la inceput si vrei sa capeti experienta.Si trec cativa ani in care tot schimbi joburile sau poate cu putin noroc intri direct la multinationala visata si incepi cu un job de Junior____ .Multinationalele te trimit la formare , o sa ai parte de cursuri si nu poti sa le pierzi, o sa faci si ore suplimentare, trebuie … ca doar vrei sa fii si tu Senior___, sa fii si tu sef de departament. (Ti-ai fixat tu acum zece an ca obiectiv ca la 30 de ani sa fii sef) Si pentru asta o sa fie o concurenta, cu siguranta. Poate o sa trebuiasca sa lingusesti sefii, sa-i suporti frustrarile si mitocaniile. Sau cu putin/mult noroc ai un sef minunat care a vazut in tine potentialul de stralucit manager si te va propulsa foarte repede pe postul dorit.Acum esti sef, esti manager, ai oameni in subordine. Dar ramai pana pe la 9 seara la servici, uneori mai apar urgente si in weekend/vacante. Un manager adevarat isi asuma responsabilitatile, si tot de decurge de aici , mai ales stressul.N-am mai poment celelalte variabile ( familie, prieteni) .Iti mai permiti asa ceva? Am zis ceva neadevarat? Eu am vazut toate aceste situatii in jurul meu, probabil si voi recunosteti acesti oameni. Citeşte mai departe »

IMPRESIONANT….FOARTE DUR SI TRIST...cam asa as caracteriza documentarul “Pamantenii”.

Merita vazut filmul, oricat de dur ar fi el.Are la baza relatia de dependenta intre specia umana si cea a animalelor. Si cate lucruri nu stim, sau e mai confortabil sa nu le stim !

Dupa ce am vazut filmul acesta  am luat o decizie: aceea de a deveni vegetariana. (in curand, precizez)

Iata si FILMUL . (dureaza in jur de 90 de minute , asa ca luati-va timpul necesar)

pe o panza de paianjen/ Si pentru ca, nu se rupea/A mai venit un elefant/ Trei elefanti se leganau…. si uite asa canta o fetitza azi in metrou , insotita de mama ei. Se indrepta catre gradinitza presupun, era o mogaldeatza de vreo 4 anisori si canta de mama focului cu asa o viatza , de n-ai fi zis ca era 7h30 dimineatza.Asta se intampla la statia de metrou Unirii.

Aici intre 7h30 si 8h00 e full de lume pe peron, nu mai zic ce e in metrou. Si stateam eu si ma gandeam, in atmosfera aceea apasatoare de caldura, in care ne simteam respiratia unui altuia , ca asa eram de inghesuiti, copilul astuia nu-i pasa, cu atat mai mult cu cat nici nu se vedea in multimea de oameni. Si uite asa a ajuns pe la al 9 lea elefant cand a coborat pe la Romana . Pacat . Cantecul ei era asa o frumoasa companie pentru multimea posaca ce se indrepta spre servici.

Eu coboram la ultima statie, oare cati elefanti ar fi ajuns sa se legene pana la capat? (e buna asta de o problema de matematica).

Dar ce-ar fi fost daca am fi cantat si noi ? Faceam un exercitiu de imaginatie: Ce-ar fi sa vuieasca metroul de “elefanti leganatzi” si chiar pana si calatorii cei mai nedumeriti din celelalte compartimente , si poate si cei mai reticenti sa fi fost prinsi in acest cor, in cele din urma.

Eh , well, noi suntem oameni normali, nu s-ar cuveni sa facem asa ceva. Ce plictisitori suntem noi, oamenii normali!

Acum va las , am treaba , cred ca o sa-mi caut un desen animat sa ma uit.

Nu-i asa ca imaginea unui cuplu de batranei, pe strada, tinandu-se de mana, nu va lasa indiferenti? Te face sa reflectezi, sa te gandesti pentru o secunda ca (poate/sigur) si tie ti-ar placea sa ajungi ca ei.

Desi ii vad din ce in ce mai rar in jurul meu , imi doresc sa existe cat mai multe cupluri care sa “imbatraneasca ” ca cei din povestea urmatoare. Cred ca lumea ar fi mai buna si pamantul ar deveni un loc mai frumos de trait.In fine, va las sa cititi si sa va dati cu parerea de nu o fi asa.

Lectura placuta!

“C’est parce que la vitesse de la lumière est supérieure à celle du son que certains paraissent brillants avant d’avoir l’air con”

Am primit astazi de la o prietena care lucreaza pe Resurse umane acest dicton.

Ma gandesc ca dupa atatea interviuri a ajuns ea la concluzia aceasta Patience, Elena !

Anul trecut am participat la un curs de Comunicare bazata pe NLP (Programare Neuro-Lingvistica) si a fost deasemenea o ocazie de ” a face cunostinta ” si cu Metoda lui Edward de Bono, “Metoda celor sase palarii”.
Aceasta metoda se refera la structurarea gandirii pe sase straturi, asa numitele sase palarii.
De unde a plecat aceasta idee si care ar fi avantajul practic al utilizarii acestei metode pentru noi?

Ei bine, E de Bono pleaca de la ideea crearii unui nou tip de gandire, o gandire alternativa, paralela celei traditionale!? Gandirea traditionala se refera la faptul ca noi oamenii ne folosim in principal de logica si de ratiune pentru a construi argumente in vederea apararii propriei noastre pozitii, pe un anumit subiect. Concret, intr-o dezbatere noi avem tendinta de a demonstra ca noi avem dreptate si celalalt greseste.

Se pare insa ca acest tip de gandire pune o frana creativitatii si energiilor constructive. Citeşte mai departe »

Citisem un articol publicat de o colega pe un blog legat de renuntarea la meseria de designer a lui Philippe Starck (nu stiam prea multe despre el).Mi-au placut insa cuvintele lui si motivatia pe care o da, cu aceasta ocazie, si am gasit mai jos si interviul cu pricina :

“ZEITmagazin: Monsieur Starck, you have designed everything, from toothbrush to spaceship. What do humans really need?
Philippe Starck: The ability to love. Love is the most wonderful invention of mankind. And then, one needs intelligence. Mankind, as opposed to animals, has managed to create a civilization based on intelligence. For this reason, no human can afford to not work on their intelligence. And humour, humour is important.
ZEIT: And you can’t think of something material?
P.S.: We don’t need anything material. It is more important to develop one’s own ethic, and to stick to these rules. There is nothing else one would have to worry about.
ZEIT: You can’t be serious. Isn’t there so much else one needs in order to survive?
P.S.: If you want to talk about objects: one certainly needs something to light a fire.
ZEIT: Can you think of anything else?
P.S.: A pillow maybe, and a good matress.
ZEIT: So why, then, have you become an industrial designer in the first place?
P.S.: That is an interesting question. And I haven’t found an answer to it for myself yet. Look, I have designed so many things without ever really being interested in them. Maybe all these years were necessary for me to ultimatively recognize that we, after all, don’t need anything. We always have too much (stuff, SIC).”