O, dulce luna august

Din primul meu volum de versuri intitulat “Dulce si amar”, public azi o noua poezie , dedicata tuturor Faneilor si Lenutzelor:

“- O, dulce luna august, cat te-am mai asteptat

Familia sa-mi vad, acasa sa ma intorc cu’al meu barbat.”

Asa gandea Lenutza, pe cand se-apropiau

De casa lor cea draga, ce bucurosi erau!

………………………………………………………………..

Plecase cu Fanel, al ei sot muncitor, de’un an jumatate

La Napoli intai, si-apoi in Roma, la un frate.

El strungar meserias, ea fosta educatoare

Au plecat plini de vise, satui de-o viata amara.

Fanel pe santier, acum ciment el cara

Lenutza, harnicutza, pe Giovanni il spala.

“-Nu-i chiar de vis aceasta viata, mai Fanele

Dar ce vrei , trebuie sa mai stam nitel pentru lovele

Sa fim si noi oameni, sa schimbam geamuri, usa,

Sa punem termopane , asa ca si matusa.”

Fanel o asculta, rachiul il da pe gat,

Cu ochii obositi , pe un ton bland zicand:

“- Of, mai Lenutza mai, n-as fi crezut, sa mor

S-ajung sa-mi fie dor de seful de la Fepa, al nostru Harabor.

Iar tu erai mai vesela , la a ta gradinita…

Eh , dar mai torn un pahar, mai bine ma fac crita.

Ca vreau sa schimb masina, acasa cand ne-om duce

Sa vad atunci vecinul de la 3 ce o zice !!!.”

Concediul salariatului roman

Dragii mei cititori azi voi inaugura o noua categorie si anume “romanul s-a nascut poet”. Prima mea poezie am compus-o anul trecut , in urma unei depresii suferite in urma schimbarii sediului companiei la care lucram (din Floreasca in Zona Industriilor- Militari) . Socul probabil a declansat acest potential creator si n-am mai stat pe ganduri, am asternut pe hartie…

Poeziile create de mine au o serie de trasaturi definitorii: rareori au figuri de stil, nu au substraturi metafizice , ele de obicei fiind create la o durere de cap, dupa un pahar de vin sau o bere. Din acest motiv nu ma astept ca aceste poeme sa fie selectionate in programa de bacalaureat sau in general sa fie obiect de studiu. ( dar mai stii, in lumea nebuna in care traim ).

Poezia de azi e una de sezon, si anume se refera la asteptarea binemeritatului concediului de vara de catre salariatul roman.

“Inc-un an de munca trece, n-as putea sa spun ca-i rau

Dar mi-ar fi placut, stii bine, sa fiu liber un an si eu.

EI, in fine, e o luna , asteptata de la Pasti

Si de-atunci cu strasnicie banii strangi si planuri faci.

De-o fi munte, delta, mare,

Avem cazuri si cazuri, in functie de buzunare:

Tot managerul ce se respecta, ce castiga mii si mii

Se vrea n- camasa inflorata pe plajele aurii

In Hawaii vrea sa ajunga, macar doua saptamani

Cocktailuri, fructe de mare, bronz, innot, “asta viatza dragi romani!”