Multi dintre cititorii mei ajung accidental pe blog , ei apeland la maestrul google pentru diverse informatii sau chiar solutii la diverse probleme.

Astfel o buna parte dintre acesti cititori au ajuns pe blogul meu cautand, citez:

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental”

“cum sa fac sa ma placa”

“am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” m-a amuzat asta mai ales ca postul “Prima data” se refera la cu totul si totul altceva.

M-am gandit atunci ca daca tot “m-au vizitat” ar fi frumos din partea mea sa satisfac curiozitatea acestor cititori sau a altora ce vor cauta cai de rezolvare a acelorasi probleme.

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental” - Solutia mea, prietene, se numeste Carlsberg (neaparat rece), sau daca preferi un vin pot sa-ti recomand Beciul Domnesc, Murfatlarul. Adevarate minuni .Stii cum iti revii poate cu mici dureri de cap. Hai, viata e scurta , nu-i timp de stat prea mult pe ganduri

“cum sa fac sa ma placa” - Well, in situatiile acestea mizez pe naturalete.Nu te fortza prea mult, pentru ca in final s-ar putea sa realizezi ca nu-ti place tie prea mult fata . Nu te panica, lasa lucrurile sa vina firesc. Fiecare om poate sa fie fermecator si funny.Relax! Take it easy!

“am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” - Ma intreb ce astepta aceasta fata sa gaseasca (presupun ca e fata) . Poate ceva felicitari ! Ei bine daca ai citit postul meu “Prima data”, nu cred ca ai gasit ceva din ceeea ce cautai.Dar ca sa raspund si eu la provocare. Din momentul in care am primit rezultatul la encefalograma , am asteptat o saptamana (doar o saptamana, ce usuratica ) pana sa merg sa-mi fac RMN -ul cerebral. Chiar a fost memorabil

Va mai astept si de-acum inainte

Dragii mei cititori azi voi inaugura o noua categorie si anume “romanul s-a nascut poet”. Prima mea poezie am compus-o anul trecut , in urma unei depresii suferite in urma schimbarii sediului companiei la care lucram (din Floreasca in Zona Industriilor- Militari) . Socul probabil a declansat acest potential creator si n-am mai stat pe ganduri, am asternut pe hartie…

Poeziile create de mine au o serie de trasaturi definitorii: rareori au figuri de stil, nu au substraturi metafizice , ele de obicei fiind create la o durere de cap, dupa un pahar de vin sau o bere. Din acest motiv nu ma astept ca aceste poeme sa fie selectionate in programa de bacalaureat sau in general sa fie obiect de studiu. ( dar mai stii, in lumea nebuna in care traim ).

Poezia de azi e una de sezon, si anume se refera la asteptarea binemeritatului concediului de vara de catre salariatul roman.

“Inc-un an de munca trece, n-as putea sa spun ca-i rau

Dar mi-ar fi placut, stii bine, sa fiu liber un an si eu.

EI, in fine, e o luna , asteptata de la Pasti

Si de-atunci cu strasnicie banii strangi si planuri faci.

De-o fi munte, delta, mare,

Avem cazuri si cazuri, in functie de buzunare:

Tot managerul ce se respecta, ce castiga mii si mii

Se vrea n- camasa inflorata pe plajele aurii

In Hawaii vrea sa ajunga, macar doua saptamani

Cocktailuri, fructe de mare, bronz, innot, “asta viatza dragi romani!”

Cand castigi mai subtirel, situatia se schimba

Vrea , nu vrea, acum, prin zona lumea se plimba

Poate tarmuri bulgaresti, cu noroc mare si-aici

O Poiana, mai o Baie, la romani cu lefuri mici.

De insa salariul tau, nu e cu multe zerouri

Vacanta ti-o petreci cu camasa ta-n carouri

De concediu nici nu vrei s-auzi macar

Acasa, sub paturica, apa plata, omori tantari.

………………………………………………………..

Si apoi cu fortze noi, revenim voiosi, la munca

Stai sa vezi atunci povesti, fiecare cum apuca

“-Vai ca apa a fost uda, si vantul cam agresiv, sau

- ca la Felix ai ajuns intr-un tarziu,

cu nevasta si ai mici.Tu ce-o sa le spui atunci?

Le-arati urmele de plici”

…sau muncim ca sa traim? Dilema clasei muncitoare

Incepe o noua saptamana : te trezesti luni dimineatza la 6h30, la birou esti la 8H30, la 18 (cel mai devreme) pleci de la servici si pe la 19/20 ajungi intr-un tarziu acasa. Si traseul si orarul acesta il urmam in fiecare zi, tot anul, toata viata (exceptand weekendul si concediul anual, daca suntem norocosi).

De fapt din cele 17 ore de activitate ( de la 6 pana la 23) vreo 14 sunt dedicate muncii si transportului casa/servici/casa. Asa ca iti mai raman in medie cam 3 ore sa faci ceva pentru tine.

Acum e vara, ziua e mai lunga (dar am remarcat ca deja incepe sa se scurteze ), asa ca poti sa-ti prelungesti traseul spre casa cu o plimbare, cu o iesire la o terasa , sau mai tarziu cu un baschet, tenis (daca e vreun teren aproape de casa si mai bine), mersul la o sala de gimnastica. Ma indoiesc insa ca e cineva care si-ar “permite” (dispozitia, timp, bani) sa se bucure de cele 3 ore in acest fel in fiecare zi . De cele mai multe ori, nu ne dorim poate decat sa ajungem acasa, un dus , si apoi somn .

Si la urma urmei de ce se intampla asta? de ce ne consumam atat timp din viata pentru a munci si doar o mica parte pentru a ne bucura de rezultatele muncii noastre? De ce am ajuns in situatia de a trai pentru a munci? Dar in acelasi timp exista si alternativa mai sanatoasa : a munci pentru a trai? Se poate?

Pe langa asigurarea minimului existential, noi oamenii suntem intr-o permanenta nevoie de a ne ameliora viatza ( e in firea noastra) ; si ne fixam obiective, ne facem planuri :sa ne facem vacantele in strainatate ( sau doar sa le facem , cazul multora), sa ne cumparam o masina (noua), sa ne cumparam o casa (noua) si pentru asta e nevoie de bani, dinero, argent, money. Si banii se fac prin munca ( daca stie cineva alta cale, de preferat legala ii asteptam si ii multumim pentru eventualele sfaturi si tipsuri .

In concluzie, la job tot 8/10 ore o sa stam , pe mijloacele de transport iarasi 2/3 ore (sau cu putin noroc jobul e mai aproape de casa) . Cel mai bun lucru , cred eu, pe care-l putem face este sa folosim la maximum timpul asta in avantajul nostru.

Mi-aduc aminte de spusele unui fost sef de-al meu : ‘ au travail, il faut s’amuser’ ( si nu lucram la o fabrica de jucarii ) , adica echivalentul acelei vorbe romanesti : ” munca trebuie sa devina o joaca, altfel ne omoara” (parca asa suna). Acum ramane la latitudinea fiecaruia cum isi face timpul petrecut la munca mai placut, ca nu e usor intotdeauna.

La urma urmei, desi mi se pare mai sanatos sa-ti petreci mai putin timp la munca si mai mult timp ocupandu-te de tine, relaxandu-te , distrandu-te, cred ca cel mai important e sa STIM NOIi cum sa folosim timpul la maximum, in favoarea noastra, indiferent unde suntem sau ce facem.

Am auzit ca cei de la Def Leppard si White Snake concerteaza azi in Bucuresti, si atunci mi-am adus aminte de o melodie pe care o ascultam foarte des acum cativa ani. Nice

… vreau sa ma fac invatatoare.Tu? Eu vreau sa ma fac doctor. Asta se intampla la o varsta frageda cand noi eram prunci visatori si cand totul parea posibil, cand dupa o vizita la medic, impresionata de halatul alb si cu mirosul de iod inca impregnat in nari (mie imi place sincer ), dezbracam papusile pentru a le opera/surescita, sau cand imitam (n-aveti idee cu cat patos) invatatoarea noastra si scriam cu creta pe toate dulapurile mamei ( nu mi-a scapat nici unul , she knows).

Si dupa atatea papusi operate si sifoniere zgariate in “slujba” invatamantului si eu stiu ce alte activitati au mai trecut prin mintea altor copii, ce devine copilul asta si cei ca el? Pai imbratiseaza profesia de economist, de informatician, etc, ceea ce nu-i neaparat rau. Au rolul lor in societate si ei, dar eu cred ca faptul ca s-a ajuns la preferinte pentru aceste meserii este datorat in proportie de 99% criteriului financiar.

In zilele noastre ar parea ca cine vrea sa devina doctor sau profesor trebuie sa fie curajos. Am ales sa vorbesc despre meseriile acestea din singurul motiv ca din punctul meu de vedere medicul si invatatorul au contributia cea mai mare in viata unui om.

Zilele trecute am avut ocazia, in timp ce asteptam un tren in Gara de Nord, sa stau de vorba cu o proaspat absolventa ce urma sa profeseze ca profa (de muzica si franceza) dar urma sa-si mai dea niste examene de titulatura. Era fericita ca terminase facultatea. Am intrebat-o insa daca ii place sa predea , lasand la o parte motivatia financiara (care lipseste normal). Fata era incantata , mi-am zis ca e bine ca porneste la drum cu atitudinea asta.Si apoi mi-am amintit de o fosta colega care preda engleza si anul acesta pleaca in State intr-un schimb de experienta pentru 1 an de zile. De fapt, imi zic eu in sinea mea, sunt oportunitati in fiecare domeniu.

La varsta de 14 ani stiu ca imi doream foarte mult sa ma fac doctor. (V-am mai povestit in postul asta). Acum as fi fost inca rezident, leafa subtire , dar cine stie as mai fi tras cativa ani (poate vreo ocazie de a lucra in vreun spital in strainatate). Dar de asta zic ca e vorba de curaj, trebuie sa fii dispus sa ” tragi”, sa strangi din dinti o mare perioada din viatza. Oricum eu am toata admiratia si respectul pentru tinerii acestia. Probabil ca eu nu am fost suficienta de indrazneata ca sa fac asta. Well, I had my chance.

Dar desi pentru a merge pe calea medicinii e cam tarziu acum, am descoperit cu ceva ani in urma ca-mi place sa predau ( asta din meditatiile pe care le-am facut si le fac). Cred ca am “what it takes” (cel putin asa mi-au zis “elevii”), adica cel mai mult rabdare apoi dorinta de implicare. SI in plus imi place. E drept ca eu iau asta ca pe un hobby, ceva care sincer ma binedispune. Ca totul e pana la bani. Tot aici se ajunge. Dar din fericire partea asta poate fi mai usor de imbinata cu un job, ramanand un hobby insa.

Sper insa sa fie multi curajosi care nu gandesc ca mine si au curajul sa mearga pana la capat motivati de bucuria de a aduce un aport moral/fizic/spiritual oamenilor din jur, prin practicarea acestor meserii.

In ultimele doua saptamani mi s-a intamplat de doua ori sa fiu in aceasta postura.

Ce este phishingul asta? Pai se intampla ca in urma sustragerii unor date confidentiale despre o persoana sau institutie, un nene/tanti (care” vine” din partea unei companii/institutii cu care tu ai sau nu de a face) iti trimite frumusel un mesaj pe telefon/ adresa de email (ce-au gasit ei la indemana) si iti cer anumite date despre tine, motivand ba ca ai castigat ceva (masina, telefon, etc) sau ca pur si simplu au pierdut acele date (in cazul bancilor).

In fine, astea sunt “gogosile” soft daca as putea sa le zic asa, adica sunt destul de inocente si nu-ti bati capul. Nu trebuie sa fii foarte smart sa-ti dai seama de asta.

Iata atacurile de phishing (asa le spune se pare ) la care am fost eu “supusa” :

Primesc eu acum vreo doua saptamani o superoferta de job de la stimabila companie petroliera Total, unul dintre cele mai importante grupuri internationale. Am si eu un CV inscris in baza lor de date si primesc saptamanal ofertele.

Eu postulasem pentru joburi in Franta. Ei bine, oferta primita pe email era pentru un job in Londra. Si incepe : “Dear Nicoleta Manolache…calificarile si experienta dvs sunt potrivite pentru a lucra in grupul Total Londra etc etc (in english of course)… In gandul meu , merge si Londra o perioada, de ce nu? Sa incercam si tinuturile anglofone . Citesc eu ce citesc si ajung la salariu .Si cand colo vad 10 500 de lire/luna…hopa…hai sa coboram pe pamant da? Din cate stiam salariu mediu in UK e undeva pe la 2000 de lire lunar , iar eu urma sa castig de 5 ori suma asta. Da ok, stiu cu calitatile si competentele mele…da da… DAR totusi sa ne trezim.Mai citesc , imi povestesc ei despre un contract pe doi ani, gratuitati si servicii medicale, the finest gradinite posibile pentru copii mei (?! )si alte multe facilities. Mai duceti-va d….. chiar asa fraieri sunt oamenii? (ca e trecuta limita de visator).Asta e oferta , acum vine cererea ..vor date despre mine, daca am permis de munca in UK daca nu ei o sa depuna actele.

Am stat m-am gandit , sa vad eu ei de unde castiga in toata povestea asta, am facut un research, si apoi mi-a picat fisa : pai banii pe visa pe care trebuia sa ii plateasca Fraierica (cati n-or fi fost!) . AHa. Si asta a fost povestea cu jobul meu la Londra , le-am scris si eu un email “dulce” si nu m-au mai contactat .Probabil au gasit pe cineva “mai potrivit profilului” .

Si daca stau bine si ma gandesc la faza cu viza as mai include niste farse de genul asta .Am primit vreo 20 de emailuri de la Abduli sau Moustafasi miliardari care din nefericire mai aveau cateva zile si isi dadeau duhul ( sau si l-au dat deja si sunt contactata de avocat) si cum nu aveau urmasi au gasit-o ei pe Nicoleta Manolache, romanca cinstita, care si-a castigat banii toata viata onest, muncind, care nu a furat, si nu a mintit niciodata (aproape ) si care merita sa se bucure de-acum inainte de placerile vietii fara sa mai fie nevoie sa trudeasca. Hai mai Abdul chiar asa? Pai si ce nevoie ai tu de bani de viza?

SI a doua situatie; primesc saptamana trecuta un email de la o banca , anume Pireus, cum ca am vreo 3 restante pe la credite . Eu restante nu am la nici o banca , sunt la zi, daramite la o banca cu care nu am lucrat niciodata ( dar nu e de mirare , am mai intalnit cazuri).Ma gandeam acum ca poate o fi folosit cineva datele mele si o fi obtinut un credit, si-o fi renovat casa careva pe spatele meu . Asa ca le-am trimis un email celor de la Pireus. Se pare ca a fost doar un atac de phishing. Sistemele de securitate nu mai sunt eficiente?!

E drept ca avem adresa de email, datele de contact pe mii de siteuri si e normal sa fim expusi la asemenea farse. Lasand la o parte asta, sunt sigura insa ca exista o baza de date uriasa in care fiecare fiinta umana e inscrisa si scopul e de a-i sti fiecare pas ( de la nastere pana la moarte: ce mananca, cu cine se pupa, cand face pipi , etc ). Nu-i nici greu…mai ales cu tinerii astia care abereaza pe bloguri

Am terminat de citit cartea lui Tom Hodgkinson, “Cum am ales libertatea” sau Mic tratat pentru o viata fara griji. Cand i-am vazut titlul mi-am spus ca e vorba de o carte amuzanta (hai sa fim seriosi “viatza fara griji” ?!).Este intr-adevar pe alocuri funny (e si autorul Ghidului lenesului, se explica ) , usor de citit dar contine si cateva urme de adevar.Si despre samburele acesta de realitate pe care-l contine voiam sa va vorbesc. Atinge aici problema carierei, a creditelor, bancilor, si multe altele .Sa le luam pe rand:

TH: “Respinge cariera”

Ai absolvit liceul, te-ai inscris la facultate cu gandul sa devii un stralucit manager intr-o stralucita multinationala, la finalizarea studiilor. Ai terminat facultatea dar vezi ca lucrurile nu sunt asa simple precum visai la varsta adolescentei si trebuie sa pleci de la joburi mai mici , la firme mai mult sau mai putin dubioase.Poate o sa lucrezi si la negru. Asta-i realitatea. Esti la inceput si vrei sa capeti experienta.Si trec cativa ani in care tot schimbi joburile sau poate cu putin noroc intri direct la multinationala visata si incepi cu un job de Junior____ .Multinationalele te trimit la formare , o sa ai parte de cursuri si nu poti sa le pierzi, o sa faci si ore suplimentare, trebuie … ca doar vrei sa fii si tu Senior___, sa fii si tu sef de departament. (Ti-ai fixat tu acum zece an ca obiectiv ca la 30 de ani sa fii sef) Si pentru asta o sa fie o concurenta, cu siguranta. Poate o sa trebuiasca sa lingusesti sefii, sa-i suporti frustrarile si mitocaniile. Sau cu putin/mult noroc ai un sef minunat care a vazut in tine potentialul de stralucit manager si te va propulsa foarte repede pe postul dorit.Acum esti sef, esti manager, ai oameni in subordine. Dar ramai pana pe la 9 seara la servici, uneori mai apar urgente si in weekend/vacante. Un manager adevarat isi asuma responsabilitatile, si tot de decurge de aici , mai ales stressul.N-am mai poment celelalte variabile ( familie, prieteni) .Iti mai permiti asa ceva? Am zis ceva neadevarat? Eu am vazut toate aceste situatii in jurul meu, probabil si voi recunosteti acesti oameni.

Personal, realizarea unei cariere e o sintagma care-mi suna foarte frumos pana la primul job (in timpul studentiei), acum vreo 7 ani.Dupa aceea jobul a devenit un mijloc de a -mi ameliora existenta. Si a disparut notiunea de cariera .For good . Fac cariera sau aleg sa traiesc? E vorba de o alegere la urma urmei. Insa pentru ca timpul afectat jobului reprezinta o mare pondere in viatza noastra, cred cu tarie ca trebuie sa facem ca acest timp sa fie cat mai placut pentru noi.Si aici e de discutat…

TH: “Feriti-va de datorii! …Traiti fara ipoteci!Fiti niste ratacitori fericiti!”

Poti trai fara sa apelezi la banci? Poate cineva?

Eu nu am fost niciodata adepta creditelor pentru vacante/masini/zugravirea casei/achizitionare de electrocasnice sau alte facilitati de credit acordate si de unele magazine (care te incurajeaza sa cumperi si sa te indatorezi inutil). Chiar sunt impotriva acestor tipuri de credite.

Singurul pentru care inca militez (chiar daca s-au innasprit conditiile) este cel pentru achizitionarea unei case.

Casa este insa o responsabilitate, creditul ipotecar este o responsabilitate , care aduce griji si stress. Cunosc insa foarte multi care mi-ar spune ca e si asta o alegere. A sta cu chirie sau a avea propria casa indatorat 30 de ani la o banca ce creste continuu ratele.True , dar pentru mine casa (desi stiu ca a devenit un lux acum) reprezinta un minim pentru o viatza decenta. Deci, Mr THodgkinson , asta cred eu…nu stiu daca e rau sau bine sa fii “fiu ratacitor”, dar mie imi place sa am casa . (Aici ca o paranteza : am citit ieri articolul acesta in Ziarul financiar, legat de gradul de informare a “consumatorilor de credite”, e trist…)

Pornisem de la responsabilitati si griji : si cu siguranta e un raport direct proportional intre acestea. Cel mai bine si mai sanatos e SA NE FACEM CAT MAI PUTINE GRIJI oricum belelele curg nu?

Nu de putine ori am constientizat ca viatza mea ( ca a noastra, a tuturor ) a fost si este compusa din anumite etape/faze care te pregatesc pentru altele viitoare.

Acum, intrebarea se pune, cum stii ca trebuie sa treci mai departe ( indiferent pe ce plan) sau ca nu e inca momentul, pentru ca nu esti suficient de pregatit? Vi s-a intamplat vreodata sa ajungeti undeva, la un nivel pentru care sa nu fii pregatit inca, pentru ca ai incercat sa scurtcircuitezi anumite faze (fara sa-ti dai seama poate ) ? Ce se intampla? : nu prea rezisti mult acolo, pentru ca e prea devreme. Asta e o lege a naturii si e valabila fie ca vorbim de evolutia noastra profesionala sau in plan personal/social.Si asta ar fi o situatie, pe de alta parte poti sa ramai blocat intr-o etapa mult mai mult timp decat ar trebui.

In fine, e greu oricum de delimitat.

Cred ca aici cel mai important e sa te cunosti tu cat mai bine, doar noi singuri putem sti cat de pregatiti suntem sau nu.Fiecare dintre noi si doar noi suntem responsabili pentru viata noastra, nu? Si apoi deciziile tin de intuitie, de evaluarea riscurilor dar cel mai mult si mai mult de increderea in noi.

Imi place ceea ce spunea Paolo Coelho referitor la trecerea dintr-o etapa in alta a vietii :

“Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.

Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.
Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.
Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.
Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet?
Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.
Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.
Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.
A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.
Asta e viata!”

IMPRESIONANT….FOARTE DUR SI TRIST...cam asa as caracteriza documentarul “Pamantenii”.

Merita vazut filmul, oricat de dur ar fi el.Are la baza relatia de dependenta intre specia umana si cea a animalelor. Si cate lucruri nu stim, sau e mai confortabil sa nu le stim !

Dupa ce am vazut filmul acesta  am luat o decizie: aceea de a deveni vegetariana. (in curand, precizez)

Iata si FILMUL . (dureaza in jur de 90 de minute , asa ca luati-va timpul necesar)