Nicolatita FM – the frequency of my thoughts

Emigram sau traim in Romania?

Posted in life, questionnary by nicolatita on Noiembrie 10, 2008

E o intrebare care tot imi revine in minte de ceva vreme incoace: daca sa raman aici sau sa plec.

Mi-a venit ideea acestui post plecand de la sondajul din ” Care-i viata ta?” menit sa arate daca sunteti pentru plecarea sau sederea in Romania (pe care-l integrez din nou, mai jos), dar am fost inspirata si  de  comentariul lui Zuzu la gandurile mele despre viitor.

(more…)

In fiecare zi vindem cate ceva

Posted in life, management by nicolatita on Septembrie 27, 2008

Constientizez mereu ca, indiferent de varsta, sex, pozitia sociala, nivelul ierarhic pe care-l detinem, ceea ce facem noi, toti oamenii, in fiecare zi, in viata noastra profesionala (dar si personala ), este sa vindem (produse, servicii -prin natura jobului) sau sa ne vindem (atunci cand suntem in pozitia unui candidat la un concurs/job ) si , legat de aceasta, cu totii ne vindem timpul in schimbul recompensei lunare numita salariu. Si unde apare comertul, intervine, normal, si negocierea . S-a vorbit mult despre arta negocierii , despre importanta empatiei si despre negocierea de tip castig-castig, ca fiind cea mai eficienta pe termen lung.

Acestea fiind date, stiu ca – a vinde si a negocia cat mai bine -este un subiect care ne-a preocupat pe toti, indiferent de ce parte a baricadei am fost pe rand: candidat sau angajator, client sau furnizor, samd.

Nu as putea sa va spun care e atitudinea cea mai potrivita de adoptat in toate aceste situatii (sunt o sumedenie de carti pe tema asta 🙂 , dar as putea sa va povestesc din proprie experienta cum vad eu lucrurile:

Candidatul : O data ce identifici jobul pe care-l doresti ( sau te identifica el pe tine 🙂 ), presupunand ca ai toate informatiile ce-ti permit sa evaluezi daca jobul/proiectul respectiv e compatibil cu obiectivele tale ( mai multi bani, completarea experientei profesionale prin descoperirea unui nou sector de activitate sau doar imbunatatirea cunostintelor in meseria pe care sunteti specializat) si ca in plus se dovedeste a fi ceea ce cautai, atunci nu-ti ramane decat sa te vinzi cat mai bine. Ce inteleg eu prin asta? In situatia asta, indiferent de zecile de candidati cu care este posibil sa concurezi, este ultimul lucru la care ai putea sa te gandesti, la concurenta, indiferent de postul pentru care ai aplicat (ca e un post de translator la Bruxelles sau pentru un post partime pentru un student la Mc Donalds). Mi-aduc aminte , apropo de asta de o replica dintr-un film , cand cineva incerca sa-si incurajeze prietenul care trecea printr-o situatie similara( concurs, interviu): ii aminteste acestuia ca intr-o cursa de cai, acestia nu-si pot vedea adversarii (din cauza echipamentului , pe partea laterala) si doar alearga pe culoarul lor, focusandu-se pe cursa lor , dand ce au mai bun din ei. (more…)

Traim ca sa muncim ?

Posted in job, life, oameni by nicolatita on Iulie 13, 2008

…sau muncim ca sa traim? Dilema clasei muncitoare

Incepe o noua saptamana : te trezesti luni dimineatza la 6h30, la birou esti la 8H30, la 18 (cel mai devreme) pleci de la servici si pe la 19/20 ajungi intr-un tarziu acasa. Si traseul si orarul acesta il urmam in fiecare zi, tot anul, toata viata (exceptand weekendul si concediul anual, daca suntem norocosi).

De fapt din cele 17 ore de activitate ( de la 6 pana la 23) vreo 14 sunt dedicate muncii si transportului casa/servici/casa. Asa ca iti mai raman in medie cam 3 ore sa faci ceva pentru tine.

Acum e vara, ziua e mai lunga (dar am remarcat ca deja incepe sa se scurteze 😦 ), asa ca poti sa-ti prelungesti traseul spre casa cu o plimbare, cu o iesire la o terasa , sau mai tarziu cu un baschet, tenis (daca e vreun teren aproape de casa si mai bine), mersul la o sala de gimnastica. Ma indoiesc insa ca e cineva care si-ar „permite” (dispozitia, timp, bani) sa se bucure de cele 3 ore in acest fel in fiecare zi . De cele mai multe ori, nu ne dorim poate decat sa ajungem acasa, un dus , si apoi somn .

Si la urma urmei de ce se intampla asta? de ce ne consumam atat timp din viata pentru a munci si doar o mica parte pentru a ne bucura de rezultatele muncii noastre? De ce am ajuns in situatia de a trai pentru a munci? Dar in acelasi timp exista si alternativa mai sanatoasa : a munci pentru a trai? Se poate?

Pe langa asigurarea minimului existential, noi oamenii suntem intr-o permanenta nevoie de a ne ameliora viatza ( e in firea noastra) ; si ne fixam obiective, ne facem planuri :sa ne facem vacantele in strainatate ( sau doar sa le facem , cazul multora), sa ne cumparam o masina (noua), sa ne cumparam o casa (noua) si pentru asta e nevoie de bani, dinero, argent, money. Si banii se fac prin munca ( daca stie cineva alta cale, de preferat legala 😉 ii asteptam si ii multumim pentru eventualele sfaturi si tipsuri .

In concluzie, la job tot 8/10 ore o sa stam , pe mijloacele de transport iarasi 2/3 ore (sau cu putin noroc jobul e mai aproape de casa) . Cel mai bun lucru , cred eu, pe care-l putem face este sa folosim la maximum timpul asta in avantajul nostru.

Mi-aduc aminte de spusele unui fost sef de-al meu : ‘ au travail, il faut s’amuser’ ( si nu lucram la o fabrica de jucarii 🙂 ) , adica echivalentul acelei vorbe romanesti : ” munca trebuie sa devina o joaca, altfel ne omoara” (parca asa suna). Acum ramane la latitudinea fiecaruia cum isi face timpul petrecut la munca mai placut, ca nu e usor intotdeauna.

La urma urmei, desi mi se pare mai sanatos sa-ti petreci mai putin timp la munca si mai mult timp ocupandu-te de tine, relaxandu-te , distrandu-te, important e sa STIM NOIi cum sa folosim timpul la maximum, in favoarea noastra, indiferent unde suntem sau ce facem.

Tagged with: , , ,

Victimele phishingului

Posted in life, ne doare by nicolatita on Iulie 3, 2008

In ultimele doua saptamani mi s-a intamplat de doua ori sa fiu in aceasta postura.

Ce este phishingul asta? Pai se intampla ca in urma sustragerii unor date confidentiale despre o persoana sau institutie, un nene/tanti (care” vine” din partea unei companii/institutii cu care tu ai sau nu de a face) iti trimite frumusel un mesaj pe telefon/ adresa de email (ce-au gasit ei la indemana) si iti cer anumite date despre tine, motivand ba ca ai castigat ceva (masina, telefon, etc) sau ca pur si simplu au pierdut acele date (in cazul bancilor).

In fine, astea sunt „gogosile” soft daca as putea sa le zic asa, adica sunt destul de inocente si nu-ti bati capul. Nu trebuie sa fii foarte smart sa-ti dai seama de asta.

Iata atacurile de phishing (asa le spune se pare ) la care am fost eu „supusa” :

Primesc eu acum vreo doua saptamani o superoferta de job de la stimabila companie petroliera Total, unul dintre cele mai importante grupuri internationale. Am si eu un CV inscris in baza lor de date si primesc saptamanal ofertele.

Eu postulasem pentru joburi in Franta. Ei bine, oferta primita pe email era pentru un job in Londra. Si incepe : „Dear N M…calificarile si experienta dvs sunt potrivite pentru a lucra in grupul Total Londra etc etc (in english of course)… In gandul meu , merge si Londra o perioada, de ce nu? Sa incercam si tinuturile anglofone 🙂 . Citesc eu ce citesc si ajung la salariu .Si cand colo vad 10 500 de lire/luna…hopa…hai sa coboram pe pamant da? Din cate stiam salariu mediu in UK e undeva pe la 2000 de lire lunar , iar eu urma sa castig de 5 ori suma asta. Da ok, stiu cu calitatile si competentele mele…da da…:) 🙂 DAR totusi sa ne trezim.Mai citesc , imi povestesc ei despre un contract pe doi ani, gratuitati si servicii medicale, the finest gradinite posibile pentru copii mei (?! )si alte multe facilities. Mai duceti-va d….. chiar asa fraieri sunt oamenii? (ca e trecuta limita de visator).Asta e oferta , acum vine cererea ..vor date despre mine, daca am permis de munca in UK daca nu ei o sa depuna actele. (more…)

Tagged with: , , , , , ,

Viatza si capitolele ei

Posted in life, wisdom by nicolatita on Iunie 23, 2008

Nu de putine ori am constientizat ca viatza mea ( ca a noastra, a tuturor ) a fost si este compusa din anumite etape/faze care te pregatesc pentru altele viitoare.

Acum, intrebarea se pune, cum stii ca trebuie sa treci mai departe ( indiferent pe ce plan) sau ca nu e inca momentul, pentru ca nu esti suficient de pregatit? Vi s-a intamplat vreodata sa ajungeti undeva, la un nivel pentru care sa nu fii pregatit inca, pentru ca ai incercat sa scurtcircuitezi anumite faze (fara sa-ti dai seama poate ) ? Ce se intampla? : nu prea rezisti mult acolo, pentru ca e prea devreme. Asta e o lege a naturii si e valabila fie ca vorbim de evolutia noastra profesionala sau in plan personal/social.Si asta ar fi o situatie, pe de alta parte poti sa ramai blocat intr-o etapa mult mai mult timp decat ar trebui.

In fine, e greu oricum de delimitat.

Cred ca aici cel mai important e sa te cunosti tu cat mai bine, doar noi singuri putem sti cat de pregatiti suntem sau nu.Fiecare dintre noi si doar noi suntem responsabili pentru viata noastra, nu? Si apoi deciziile tin de intuitie, de evaluarea riscurilor dar cel mai mult si mai mult de increderea in noi.

Imi place ceea ce spunea Paolo Coelho referitor la trecerea dintr-o etapa in alta a vietii :

„Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie. (more…)

Tagged with: , ,

My perfect day

Posted in job, life, ME by nicolatita on Iunie 1, 2008

In toate lecturile cu caracter motivational se vorbeste despre puterea mintii si cum ne ajuta ea in atingerea telurilor (vorbim de cele realiste).

Stiti ca mintea „lucreaza” la doua niveluri : unul constient (gandurile, pe care noi ni le alegem) si subconstientul (preia ce i se ofera, fara sa evalueze/ judece). Functioneaza asa : Gandurile noastre creeaza imagini care ajung in mintea subconstienta.Iar aceste imagini, dupa cum spuneam, sunt preluate ca atare, asa cum ii sunt date. Cand subconstientul primeste o serie de imagini care se aseamana se creeaza un obicei.Pe baza imaginilor din subconstient ne exprimam sentimentele ( furie, compasiune etc) iar acestea ne determina actiunile (comportamentul) si in final vom avea si roadele actiunilor noastre , rezultatul.

Bun, e clar pentru mine. Cu alte cuvinte, analizand in sens invers, eu inteleg ca daca-mi propun ceva trebuie sa vizualizez situatia in care dispun de acel ceva (pana in cele mai mici detalii) , sa traiesc si sa ma simt ca si cum as fi obtinut acel ceva. (vezi Secretul, asta fiind ideea filmului). Astfel as fi mult mai  aproape de tinta.( dar rabdare… 🙂 ) (more…)

Poveste de dragoste

Posted in life, oameni by nicolatita on Mai 30, 2008

Nu-i asa ca imaginea unui cuplu de batranei, pe strada, tinandu-se de mana, nu va lasa indiferenti? Te face sa reflectezi, sa te gandesti pentru o secunda ca (poate/sigur) si tie ti-ar placea sa ajungi ca ei.

Desi ii vad din ce in ce mai rar in jurul meu , imi doresc sa existe cat mai multe cupluri care sa „imbatraneasca ” ca cei din povestea urmatoare. Cred ca lumea ar fi mai buna si pamantul ar deveni un loc mai frumos de trait.In fine, va las sa cititi si sa va dati cu parerea de nu o fi asa. 🙂

Lectura placuta!

Risc si libertate

Posted in life, wisdom by nicolatita on Mai 4, 2008

” A rade inseamna a risca sa pari prost.A plange inseamna a risca sa pari sentimental.A intinde o mana de ajutor inseamna a risca sa te expui pericolului tu insuti.A iubi inseamna a risca sa fii iubit in schimb.A spera inseamna a risca sa disperi.A incerca inseamna a risca un esec.
Dar riscurile trebuie asumate, pentru ca , in viata, te afli in cea mai mare primejdie daca nu risti nimic.Cel care nu risca nimic nu face nimic, nu are nimic, nu reprezinta nimic.Poate ca evita suferinta si parerile de rau, dar nu poate invatza, nu poate simti, nu se poate schimba, nu poate progresa, nu poate iubi,nu poate… trai. E inlantuit de convingerile sale, e un sclav, si-a pierdut libertatea.
Numai cel care risca este liber.”

Tagged with: , ,

Tramvaiul 32

Posted in life, plaiuri mioritice by nicolatita on Aprilie 15, 2008

Suna alarma de la telefon.E 6H30. Wake up!
La 7H30 ies din casa. Cu pasi rapizi ma indrept catre tramvai. Intrezaresc deja in statie grupuri nerabdatoare sa ajunga la munca ,scoala ( fiecare dupa caz) . Daca am noroc urc in primul tramvai , daca nu, poate in al treilea…e foarte aglomerat.E o zona foarte populata si numai de lume „buna”.

Si reusesc si urc in al treilea tramvai dar nu pot sa avansez si raman pe scari…Asta e, important e ca inca pot sa stau si intr-un picior si ca nici nu blochez inchiderea usilor.

Problema e ca indiferent cat de confortabil as sta intr-un picior, cu nasul turtit de geam 🙂 si cu vecinul din stanga sprijinindu-se de mine (neavand saracul ceva mai la indemana), simt deja o mobilizare in spate , o serie de voci care ma intreaba – „Coboratzi la prima?” (cobor la capat, la metrou la Unirii).Raspund pe un ton politicos (fireste)- ” Nu , dar va fac loc” (adica bineinteles cobor si apoi urc iar).Si in aceasta secventa ma gandesc ca poate o sa am privilegiul de a urca si a prinde un loc mai bun. Si asa se si dovedeste, e mai bun, e pe scari dar… nu mai stau intr-un picior si,… surpriza, vecinul s-a prins de bara (nu mai are nevoie de „suportul” meu).Super! Hai ca viatza e frumoasa. Incepe o noua zi …afara e soare …si copacii sunt inverziti si pasarile canta…si…aoleu asta ce mai e …. o adiere de transpiratie de la un alt vecin de tramvai… Geamurile sunt deschise… dar deh…azi cetateanul a vrut sa se intreaca pe el insusi ( in fine mai sunt 4 statii , rezist ( fii tare , in curand totul se va termina )…Si apoi cine stie o avea omul probleme cu banii, cu apa, el stie.Hai sa nu-l judec. (more…)

Tagged with: , , ,

Chirias versus proprietar

Posted in life, ME, plaiuri mioritice by nicolatita on Martie 29, 2008

Dupa ce am terminat facultatea am venit direct In Bucuresti.Din fericire in loc sa incep periplul cautarilor pentru a inchiria o camera intr-un apartament aveam deja o prietena, care avea o camera libera.Stateam in Militari, prin Apusului .Eram 3 fete, apartament de 3 camere la etajul 10, conditii decente la un pret corect.Aici am stat un an de zile pana cand proprietara a hotarat sa se alinieze cresterii preturilor chiriei din acea perioada.Considerand ca majorarea chirie nu este in mod concret justificata prin imbunatatiri aduse apartamentului am plecat in recherche de casa.

Complicat rau, mai ales ca era 1 octombrie , inceperea cursurilor aducea tinerii studenti in capitala si uite asa m-am trezit ca in 24 de ore trebuia sa-mi gasesc un loc (aveam deja niste fete care trebuiau sa se instaleze in fosta mea camera).Aveam bagajele facute de plecare numai ca nu gasisem unde.M-am inscris la niste agentii normal , ele acaparasera toate ofertele in perioada aceea. Sambata, 1 oct 2005 ,m-am trezit dis-de diminetza (oricum eu sunt matinala de obicei, dar atunci aveam un obiectiv primordial de atins pana seara). Am trecut pe la toate agentiile din cartier, m-am inscris, am cercetat ofertele, am luat din nou ziarele cu anuntzuri de inchiriere in manutza si am plecat in cautare, nici macar nu mancasem.Am plecat sa vad ceva aproape de Dristor. Spre surpriza mea , pe masura ce ma apropiam de acea casa remarcam o groaza de studentzi indreptandu-se spre acel loc, ba mai mult, multi se intorceau spunandu-mi ca e deja luata. Asta e daca tot am ajuns pana acolo, sa vad si si eu despre ce e vb : bineinteles era o casa care statea sa cada. 😦 .. si nu m-a mirat….nu mai stiu ce preturi erau atunci…cereau in jur de 100 de euro parca…pretul mediu al pietii fiind intre 150 si 200E.
Nu m-a mirat de ce am vazut acolo….cu o saptamana in urma vazusem 2 camere pe langa Dorobantzi : niste conditzii mizere, la un subsol niste camere nearanjate…pentru a ajunge la toaleta trebuia sa treci printr-un hol de vreo 6 m, pe unde se pare mai circulau nestingheritzi din cand in cand niste soricei…asa ca nu ma mira deloc. (more…)