Concediul salariatului roman

Dragii mei cititori azi voi inaugura o noua categorie si anume „romanul s-a nascut poet”. Prima mea poezie am compus-o anul trecut , in urma unei depresii suferite in urma schimbarii sediului companiei la care lucram (din Floreasca in Zona Industriilor- Militari) 🙂 . Socul probabil a declansat acest potential creator si n-am mai stat pe ganduri, am asternut pe hartie…

Poeziile create de mine au o serie de trasaturi definitorii: rareori au figuri de stil, nu au substraturi metafizice , ele de obicei fiind create la o durere de cap, dupa un pahar de vin sau o bere. Din acest motiv nu ma astept ca aceste poeme sa fie selectionate in programa de bacalaureat sau in general sa fie obiect de studiu. ( dar mai stii, in lumea nebuna in care traim 🙂 ).

Poezia de azi e una de sezon, si anume se refera la asteptarea binemeritatului concediului de vara de catre salariatul roman.

„Inc-un an de munca trece, n-as putea sa spun ca-i rau

Dar mi-ar fi placut, stii bine, sa fiu liber un an si eu.

EI, in fine, e o luna , asteptata de la Pasti

Si de-atunci cu strasnicie banii strangi si planuri faci.

De-o fi munte, delta, mare,

Avem cazuri si cazuri, in functie de buzunare:

Tot managerul ce se respecta, ce castiga mii si mii

Se vrea n- camasa inflorata pe plajele aurii

In Hawaii vrea sa ajunga, macar doua saptamani

Cocktailuri, fructe de mare, bronz, innot, „asta viatza dragi romani!”

Cand castigi mai subtirel, situatia se schimba

Vrea , nu vrea, acum, prin zona lumea se plimba

Poate tarmuri bulgaresti, cu noroc mare si-aici

O Poiana, mai o Baie, la romani cu lefuri mici.

De insa salariul tau, nu e cu multe zerouri

Vacanta ti-o petreci cu camasa ta-n carouri

De concediu nici nu vrei s-auzi macar

Acasa, sub paturica, apa plata, omori tantari.

………………………………………………………..

Si apoi cu fortze noi, revenim voiosi, la munca

Stai sa vezi atunci povesti, fiecare cum apuca

„-Vai ca apa a fost uda, si vantul cam agresiv, sau

– ca la Felix ai ajuns intr-un tarziu,

cu nevasta si ai mici.Tu ce-o sa le spui atunci?

Le-arati urmele de plici” 🙂