Nicolatita FM – the frequency of my thoughts

Convietuirea cu vecinii nostri de la bloc

Posted in la bloc, ne doare, oameni by nicolatita on Februarie 22, 2009

Incidentele din ultimele zile pe care le-am avut cu vecinul de la etajul superior, dar si amintirea unora dintre vecinii cu care am convietuit de-a lungul timpului,  m-au adus la concluzia ca exista oameni care nu merita sa stea intr-o casa. Nu merita sa posede asa ceva. Exista oameni care sunt cu adevarat salbatici: pe de o parte,  datorita imposibilitatii de adaptare la normele traiului intr-un imobil ( trai care face ca, din nefericire,  sa avem instalatii in comun si implicit reparatii in comun, trai care presupune respectarea linistii si somnului celorlalti) iar pe de alta parte, proprietari fiind,  acesti oameni cred ca sunt indreptatiti sa-si transforme apartamentele  in   cocine sau rezervatii pentru culturi de mucegai. Si cand te gandesti ca sunt atatia oameni care isi doresc sa aiba o casa a lor…iar altii isi bat joc de ea.

Si daca am putea evita  problema aceasta ? Macar in parte. De exemplu,  la acordarea unui credit ipotecar bancile ar mai putea introduce un criteriu – un test psihologic, care sa evalueze capacitatea viitorului proprietar de adaptare la viata intr-un imobil. Aceste teste de evaluare ar putea fi concepute la initiativa celor de la respectarea drepturilor omului .

In felul acesta bancile nu ar mai discrimina doar pe cei cu venituri mici ci pe cei care nu merita cu adevarat statutul de proprietar: cei incapabili sa se adapteze vietii de la bloc si care aduc daune colectivului din jur.

In orice caz , chiar si daca s-ar aplica aceasta masura cu filtrarea potentialilor proprietari,tot nu rezolva problema in totalitate. Pentru mai multa siguranta, pentru cei care vor sa-si cumpere o casa,  as recomanda calduros ca, inainte de incheierea contractului de vanzare-cumparare, sa viziteze macar 3 dintre viitorii vecini (cel de sus, de jos si cel de alaturi).Pretexte se gasesc ele.Macar ii vezi casa si-ti faci o parere despre el si aceasta intalnire te-ar putea scuti de tensiuni ulterioare.

Cu experienta de pana acum, pentru mine cu siguranta alaturi de pret si zona , calitatea vecinilor,  va fi un criteriu care va cantari la fel de greu in alegerea unei alte case.

SI vestea buna este ca… scrisul are efect terapeutic 🙂

Despre atitudine

Posted in ne doare, oameni, wisdom by nicolatita on Februarie 5, 2009

Bertrand Russel spunea ca :

Toate problemele omenirii provin din faptul ca prostii si fanaticii sunt foarte convinsi de ideile lor, in timp ce oamenii intelepti au indoieli.”


Sursa nefericirii oamenilor: nehotararea

Posted in ne doare, oameni by nicolatita on Ianuarie 9, 2009

Tin de mult timp sa scriu despre subiectul acesta, dar cred ca in ultima vreme gandurile mi s-au cristalizat si mai bine, si asa am ajuns la concluzia ca numitorul comun al nefericirii oamenilor este  propria indecizie si de aici incapacitatea de a actiona in vreo directie.Vorbesc la modul general pentru ca e aplicabil la orice nivel/aspect al vietii.

Nefericirea e urata, hidoasa si toti am facut cunostinta cu ea si am stat in compania ei mai mult sau mai putin, mai des sau mai rar. De cele mai multe ori ne e mult mai usor sa aruncam vina asupra celorlalti pentru starea aceasta, e mai confortabil sa privim cat mai in exterior posibil.Si asta facem cam toti.Si motivul pentru care reactionam asa este simplu si uman: avem cu totii un strat de lene, de la natura lasat .SI  e asa calduros si bine  sa nu gandim prea mult.Pentru ca daca o vom face s-ar putea sa ne dam seama ca e ceva in neregula cu noi, s-ar putea sa realizam ca nu stim ce vrem. SI atunci poate un beculet s-ar aprinde si am constientiza  ca degeaba ne plangem ca nu avem jobul cel mai bine platit, sau casa cea mai mare, sau suntem stanjeniti ca suntem singuri, ca de fapt vinovati/responsabili pentru ceea ce suntem azi tot noi suntem (in cea mai mare parte).

Pana aici am vazut de unde vine nefericirea, si anume din lenea de a gandi care ascunde la randul ei,  lipsa noastra de decizie.

Cum se manifesta indecizia?  (more…)

Prietenul nostru, taximetristul

Posted in oameni by nicolatita on Noiembrie 1, 2008

 

 Se trezeste in zori sa te duca la aeroport, te insoteste dimineata la munca sau te aduce acasa dupa o zi obositoare.Te conduce la usa cluburilor sau a prietenilor.Cauta calea cea mai rapida pentru a ajunge la destinatie sau dimpotriva e atat de incantat de prezenta ta si mai face un ocol doua, asa doar sa mai petreaca ceva clipe cu tine.Iti asculta frustrarile si injuriile tale cand vii de pe la cozi de la administratiile fiscale, iti da dreptate si iti pune muzica, doar doar de ti-or trece supararile.Iti da sfaturi de viata, te pune la curent cu legislatia in taximetrie sau iti mai face un bine  cu o stampila sau bonuri.

 Ce mai, el e parte  din viata noastra cotidiana. Si am cunoscut atatea tipologii! Fiecare are cate o poveste (fie ca e mai vorbaretz sau nu).Daca nu afli (nu ca ai tine neaparat) in ce cartier sta, sau ca baiatul mai mare e si el economist si a avut nunta in toamna, sigur afli ca el sofeaza de cel putin 8 ani si ca e foarte multumit de faptul ca a reusit sa obtina autorizatia sa aiba el propria lui masina (sa nu mai depinda de altii, ca s-a saturat de sefi, eiiiiiii chiar ?! 🙂 bravo pentru initiativa ) .Si daca nu e cazul, precum e dl Dan (ultima mea cunostinta  din bransa taximetristilor), atunci  o sa te transformi intr-un foarte bun ascultator cand omul de langa tine isi va varsa nadaful, satul de hotia si coruptia din tara…cu alte cuvinte suparat ca el nu a reusit sa obtina autorizatia  pentru a fi independent …si uite asa masina lui nou nouta e acasa in garaj…in timp ce el munceste la patron. (more…)

Tagged with: , , ,

Cat de creativi suntem?

Posted in oameni by nicolatita on Septembrie 25, 2008

Despre creativitate s-a scris o sumedenie de carti. Sursa a progresului stiintei, tehnicii,artei, procesul creativ a fost indelung analizat, pe toate partile: treptele creativitatii ( de la nivelul spontan al copiilor mici pana la nivelul inventiv si inovator), factorii care o blocheaza (conformismul, pretuirea gandirii logice in detrimentul celei fanteziste, etc).

Eu insa nu despre procesul in sine vreau sa vorbesc ci despre oamenii creativi si comportamentul lor.Desi tentatia ar fi sa zic ca inteligenta si creativitatea merg mana in mana se pare ca legatura intre acestea doua nu este foarte clara. Citisem ca unui grup de subiecti i-au fost aplicate teste de inteligenta si de creativitate, iar cei cu note ridicate la testul de creativitate aveau cel putin un nivel mediu de inteligenta, dar printre cei cu rezultate bune la inteligenta s-au gasit si slabi la partea de creativitate. In fine, oricum ar fi, eu tot cred ca trebuie sa inveti sa-ti dezvolti potentialul asta.

Chiar daca nu suntem pictori,compozitori, (web) designeri, chiar daca nu lucram pe Cercetare si Dezvoltare, sau pe Marketing, adica arii de activitate care solicita mai mult procesul de creatie, suntem la urma urmei cu totii oameni si cu totii indiferent de job, cautam solutii pentru a iesi dintr-o situatie, cautam idei noi pentru un anumit proiect (personal, profesional). Practic toti avem acele structuri cerebrale care favorizeaza imaginatia, ce creeaza posibilitatea sintezei unor noi idei, noi imagini, predispozitie care difera de la om la om. Si uite asa unii sunt mai creativi decat altii.

Ideea articolului meu a plecat de la un altul pe care l-am gasit in Psychology Today despre trasaturile „creativilor”.Timp de 30 de ani Mihaly Csikszentmihaly a studiat comportamentul acestor oameni si a sintetizat rezultatele cercetarii in cartea „The Work and Lives of 91 Eminent People”, de unde sunt extrase cateva elemente in articolul indicat referitor la trasaturile de caracter, paradoxale , cum le spune el, ale oamenilor creativi.Sunt paradoxale pentru ca daca o sa cititi articolul in intregime, o sa vedeti ca cei creativi sunt cei care demonstreaza o mare putere de concentrare la locul de munca, capabili sa munceasca ore intregi fara oprire, dar pe de alta parte sunt tot cei care „recupereaza” fara nici un rabat, odihna fiind la fel de importanta ca si munca. (o dovada de inteligenta la urma urmei).Ei imbina disciplina cu iresponsabilitatea, fantezia cu realismul, inteligenta cu naivitatea, conservatorismul cu rebeliunea.

In aceste trasaturi cred ca ne-am regasit cu totii, intr-o mai mare sau mai mica masura. (more…)

Dialoguri nocturne

Posted in oameni, plaiuri mioritice by nicolatita on August 12, 2008

Ora 1 noaptea , locatia : o straduta din cartierul Rahova, Bucarest.

Cativa adolescenti inca mai discuta aprins, „improscandu-se” prieteneste cu injurii unii pe ceilalti ( a se intelege ca inca nu se bateau). Nimic neobisnuit. Cine stie ce probleme de interes global tratau ei, in dezacord. Poate aveau opinii diferite referitor la gasirea noilor surse de energie, sau nu se puneau de acord asupra posibilitatilor de oprire a incalziri globale . Problema era doar ca ceilalti, cateva sute de locatari, nu voiau sa ia parte la aceste dezbateri, vroiau doar sa stranga perna aceea mai tare sub cap si sa doarma.

Asa ca in ” scena” isi face aparitia vecinul nr 1, un domn suparat (normal, ca s-a tot saturat sa tot auda de reducerea emisiilor de CO2 ) si pe un ton hotarat ii roaga pe tineri sa sparga gasca. Dar asa de impunatoare a fost vocea vecinului ca n-am mai auzit nici tipenie apoi. Rezultat scontat. Problema este insa ca vecinul nr 1 nu se opreste, discursul sau se prelungeste un pic prea mult, desi nu era cazul. Of, cine stie cate frustrari adunase si acum se ivise ocazia, tinerii rahovieni poate au fost doar un pretext. SI acum era momentul sa fie si el ascultat. Si uite asa din eroul serii, din aparatorul somnului dulce si lin, devine el un perturbator al linistii.

SI situatia nu dureaza mult si pe fereastra scoate capul vecinul nr 2: ” Domnule , dar mata’ nu ai somn? Mai lasa-neeeee”. El a fost mai la obiect. SI peste cateva minute s-au potolit cu totii.

Acum nu stiu daca situatia vi se pare tragica sau comica, dar pe mine m-a amuzat pentru ca nu e nici prima oara cand are loc reactia asta in lant si conversatiile respective la fereastra in toiul noptii. Alta data au mai performat si vecini cu Nr 3 si 4.

Intamplarea asta ma duce cu gandul la ce-mi zicea un sef de-al meu ca multe filme (comice cel putin) s-ar mai putea face la noi in Romania, numai observand viata cotidiana a romanului. Tocmai participase la o adunare a locatarilor. E de inteles, nu? 🙂

Trading pe peronul Garii de Nord

Posted in oameni, plaiuri mioritice by nicolatita on Iulie 27, 2008

Vineri am facut bagajele si am plecat spre urbea mea Barlad. Ajungand cu ceva timp in avans la gara, ochiul meu curios a avut timp sa observe activitatea intensa ce se desfasura acolo si mai ales pe peron.

Pe peron se adunau, pe masura ce se apropia ora plecarii trenului, din ce in ce mai multi oameni, multi navetisti dornici sa ajunga acasa dupa o saptamana de munca, altii veniti sa faca cumparaturi la targ, si altii ca mine care voiau sa ajunga acasa la mama si la tata pentru o oaza de liniste,  in orice caz multa populatie, multe genti si sacosi de rafie. Mai aveam vreo ora de asteptat pana la tren, intercity-ul Bucuresti-Iasi. De plictiseala incepusem sa fac cercuri in jurul bagajelor, chiar daca aveam vreun loc liber pe banca nu puteam sa stau, eram nerabdatoare sa ma urc in tren si sa ajung acasa mai repede 🙂 .

Si stand asa si uitandu-ma in stanga in dreapta, in sus si in jos, observ pe banca din dreapta mea o doamna, cu fuste colorate, cu tenul inchis  care tinea in mana vreo 3 ciocolate.Nu asta m-a surprins dar ridicand privirea am observat ca in jurul gurii ei se formasera vreo 3 straturi de coji de seminte si infuleca si arunca la coji pe minut de ziceai ca-i masina automata.La piciorusele ei bineinteles se formase un delusor de coji.In cateva minute apare si vanzatorul de seminte , o doamna slabuta, tot cu un ten inchis, tinand in brate o jumatate de punga de seminte coapte (sau arse ) si paharelul -unitatea de masura .Ce era  clar era ca nu avea de ce sa se planga , ii mergea afacerea aici pe peron. (more…)

Searching for…

Posted in de la lume adunate, oameni by nicolatita on Iulie 16, 2008

Multi dintre cititorii mei ajung accidental pe blog , ei apeland la maestrul google pentru diverse informatii sau chiar solutii la diverse probleme.

Astfel o buna parte dintre acesti cititori au ajuns pe blogul meu cautand, citez:

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental”

„cum sa fac sa ma placa”

„am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” 🙂 m-a amuzat asta mai ales ca postul „Prima data” se refera la cu totul si totul altceva.

M-am gandit atunci ca daca tot „m-au vizitat” ar fi frumos din partea mea sa satisfac curiozitatea acestor cititori sau a altora ce vor cauta cai de rezolvare a acelorasi probleme.

” cum sa rezist in fata unui esec sentimental” – Solutia mea, prietene, se numeste Carlsberg (neaparat rece), sau daca preferi un vin pot sa-ti recomand Beciul Domnesc, Murfatlarul. Adevarate minuni .Stii cum iti revii 😉 poate cu mici dureri de cap. Hai, viata e scurta , nu-i timp de stat prea mult pe ganduri 🙂

„cum sa fac sa ma placa” – Well, in situatiile acestea mizez pe naturalete.Nu te fortza prea mult, pentru ca in final s-ar putea sa realizezi ca nu-ti place tie prea mult fata . Nu te panica, lasa lucrurile sa vina firesc. Fiecare om poate sa fie fermecator si funny.Relax! Take it easy!

„am asteptat 9 luni ca sa o fac pentru prima data” – Ma intreb ce astepta aceasta fata sa gaseasca (presupun ca e fata) . Poate ceva felicitari ! Ei bine daca ai citit postul meu „Prima data”, nu cred ca ai gasit ceva din ceeea ce cautai.Va mai astept si de-acum inainte 🙂

Traim ca sa muncim ?

Posted in job, life, oameni by nicolatita on Iulie 13, 2008

…sau muncim ca sa traim? Dilema clasei muncitoare

Incepe o noua saptamana : te trezesti luni dimineatza la 6h30, la birou esti la 8H30, la 18 (cel mai devreme) pleci de la servici si pe la 19/20 ajungi intr-un tarziu acasa. Si traseul si orarul acesta il urmam in fiecare zi, tot anul, toata viata (exceptand weekendul si concediul anual, daca suntem norocosi).

De fapt din cele 17 ore de activitate ( de la 6 pana la 23) vreo 14 sunt dedicate muncii si transportului casa/servici/casa. Asa ca iti mai raman in medie cam 3 ore sa faci ceva pentru tine.

Acum e vara, ziua e mai lunga (dar am remarcat ca deja incepe sa se scurteze 😦 ), asa ca poti sa-ti prelungesti traseul spre casa cu o plimbare, cu o iesire la o terasa , sau mai tarziu cu un baschet, tenis (daca e vreun teren aproape de casa si mai bine), mersul la o sala de gimnastica. Ma indoiesc insa ca e cineva care si-ar „permite” (dispozitia, timp, bani) sa se bucure de cele 3 ore in acest fel in fiecare zi . De cele mai multe ori, nu ne dorim poate decat sa ajungem acasa, un dus , si apoi somn .

Si la urma urmei de ce se intampla asta? de ce ne consumam atat timp din viata pentru a munci si doar o mica parte pentru a ne bucura de rezultatele muncii noastre? De ce am ajuns in situatia de a trai pentru a munci? Dar in acelasi timp exista si alternativa mai sanatoasa : a munci pentru a trai? Se poate?

Pe langa asigurarea minimului existential, noi oamenii suntem intr-o permanenta nevoie de a ne ameliora viatza ( e in firea noastra) ; si ne fixam obiective, ne facem planuri :sa ne facem vacantele in strainatate ( sau doar sa le facem , cazul multora), sa ne cumparam o masina (noua), sa ne cumparam o casa (noua) si pentru asta e nevoie de bani, dinero, argent, money. Si banii se fac prin munca ( daca stie cineva alta cale, de preferat legala 😉 ii asteptam si ii multumim pentru eventualele sfaturi si tipsuri .

In concluzie, la job tot 8/10 ore o sa stam , pe mijloacele de transport iarasi 2/3 ore (sau cu putin noroc jobul e mai aproape de casa) . Cel mai bun lucru , cred eu, pe care-l putem face este sa folosim la maximum timpul asta in avantajul nostru.

Mi-aduc aminte de spusele unui fost sef de-al meu : ‘ au travail, il faut s’amuser’ ( si nu lucram la o fabrica de jucarii 🙂 ) , adica echivalentul acelei vorbe romanesti : ” munca trebuie sa devina o joaca, altfel ne omoara” (parca asa suna). Acum ramane la latitudinea fiecaruia cum isi face timpul petrecut la munca mai placut, ca nu e usor intotdeauna.

La urma urmei, desi mi se pare mai sanatos sa-ti petreci mai putin timp la munca si mai mult timp ocupandu-te de tine, relaxandu-te , distrandu-te, important e sa STIM NOIi cum sa folosim timpul la maximum, in favoarea noastra, indiferent unde suntem sau ce facem.

Tagged with: , , ,

Cand o sa ma fac mare…

Posted in job, oameni by nicolatita on Iulie 4, 2008

… vreau sa ma fac invatatoare.Tu? Eu vreau sa ma fac doctor. Asta se intampla la o varsta frageda cand noi eram prunci visatori si cand totul parea posibil, cand dupa o vizita la medic, impresionata de halatul alb si cu mirosul de iod inca impregnat in nari (mie imi place sincer ), dezbracam papusile pentru a le opera/surescita, sau cand imitam (n-aveti idee cu cat patos) invatatoarea noastra si scriam cu creta pe toate dulapurile mamei ( nu mi-a scapat nici unul 🙂 , she knows).

Si dupa atatea papusi operate si sifoniere zgariate in „slujba” invatamantului si eu stiu ce alte activitati au mai trecut prin mintea altor copii, ce devine copilul asta si cei ca el? Pai imbratiseaza profesia de economist, de informatician, etc, ceea ce nu-i neaparat rau. Au rolul lor in societate si ei, dar eu cred ca faptul ca s-a ajuns la preferinte pentru aceste meserii este datorat in proportie de 99% criteriului financiar.

In zilele noastre ar parea ca cine vrea sa devina doctor sau profesor trebuie sa fie curajos. Am ales sa vorbesc despre meseriile acestea din singurul motiv ca din punctul meu de vedere medicul si invatatorul au contributia cea mai mare in viata unui om.

Zilele trecute am avut ocazia, in timp ce asteptam un tren in Gara de Nord, sa stau de vorba cu o proaspat absolventa ce urma sa profeseze ca profa (de muzica si franceza) dar urma sa-si mai dea niste examene de titulatura. Era fericita ca terminase facultatea. Am intrebat-o insa daca ii place sa predea , lasand la o parte motivatia financiara (care lipseste normal). Fata era incantata. Mi-am zis ca e bine ca porneste la drum cu atitudinea asta.Si apoi mi-am amintit de o fosta colega care preda engleza si anul acesta pleaca in State intr-un schimb de experienta pentru 1 an de zile. De fapt, imi zic eu in sinea mea, sunt oportunitati in fiecare domeniu.

La varsta de 14 ani stiu ca imi doream foarte mult sa ma fac doctor. Acum as fi fost inca rezident, leafa subtire , dar cine stie as mai fi tras cativa ani (poate vreo ocazie de a lucra in vreun spital in strainatate). Dar de asta zic ca e vorba de curaj, trebuie sa fii dispus sa ” tragi”, sa strangi din dinti o mare perioada din viatza. Oricum eu am toata admiratia si respectul pentru tinerii acestia. Probabil ca eu nu am fost suficienta de indrazneata ca sa fac asta. Well, I had my chance. (more…)